Sandwich cu două feluri de brânză la grătar, pentru dimineţile reci

Oh my!

se spune că orice e bun pe lumea asta ori ne îmbolnăveşte, ori ne îngraşă. Doamne, cât adevăr ascund cuvintele acestea…. E suficient să-i întrebi, ce părere au despre acest lucru, pe cei care sunt morţi după dulciuri (nu e cazul meu, din fericire) sau pe cei care se dau în vânt după „sărături” (♥).

înţelepţii (ştiu eu unul care are mai mult de 80 de ani, e mai activ decât mulţi tineri şi e şi slab pe deasupra) spun că dacă vrei să trăieşti mult şi bine trebuie să-ţi faci câte trei bucurii în fiecare zi.

Dacă mă întreabă cineva, în cazul meu, una dintre aceste bucurii este sigur, SIGUR, ceva sărat. De mâncat.

De-ar fi să facem o combinaţie între ceea ce ne sfătuiesc nutriţioniştii, disperatele aflate permanent la dietă (a se citi „anorexicele”), înţelepţii, preoţii şi raw veganii, filosofia mâncării şi a mâncatului trebuie să fie una simplă:  echilibru în toate şi câte puţin din fiecare.

În materie de mâncat am şi eu propriile teorii. Adică trebuie să înveţi să-ţi asculţi trupul, şi dacă simţi că mori dacă nu mănânci îngheţată, mănâncă. Nu o cutie de juma’ de kil’ întreagă, dar de la o bilă cu siguranţă n-o să te îngraşi.

Mâncarea „is just fuel”, spun unii. Eu, însă, nu sunt de acord. În primul rând pentru că, de o găteşti, este mijlocul perfect de a aduce în casa ta bucătăria unui restaurant de cinci stele, îţi poţi exersa şi manifesta creativitatea, în timp ce gustul este singurul simţ dintre cele care ne-au fost date să ne lege la lume, pe care chiar îl putem educa.

Fidelă tuturor acest constatări, de dimineaţă am preparat un mic dejun pentru confort. Care bineînţeles a cuprins multe dintre ingredientele „interzise”. Şi aşa cum mă aşteptam a fost E.X.T.R.A.O.R.D.I.N.A.R!

…..ah şi ca să fiu sigură că n-o să aibă niciun efect asupra siluetei şi conştiinţei mele, la prânz mă voi delecta cu o simplă salată.

 

 

Recipe Rating

  • (5 /5)
  • 1 rating

CADOURI Lullula – recomandarea Rețete Fine

About Chef

Related Recipes